De ce sa mergem la biserica?                                

 

 ” Eu am credinta in suflet si nu am nevoie de nici o manifestare exterioara suplimentara a credintei” este o remarca des auzita de multi dintre noi.

In primul rand trebuie spus ca nu se poate iubi fara manifestari concrete de iubire, fara gesturi adresate omului iubit. Un trandafir care se ofera in dar persoanei  iubite  ii este drag prin faptul ca exprima masura iubirii celui care o daruieste.  Asemanator, credinta nu rezida intr-o simpla acceptare pasiva, nu se poate crede fara manifestari exterioare ale credintei.

Asadar nu numai trupul se cere hranit ci si sufletul, ca o componenta vie a fiintei umane. Legea cresterii si dezvotarii se aplica si vietii duhovnicesti. Orice capacitate si putere se dezvolta numai atunci cand este exersata si folosita, exercitiile odata incetate pierdem tot ce am dobandit prin ele.

Michelangelo spunea la 87 de ani ”inca invat” deci si noi invatam pana la adanci batraneti; invatam in scoli, la locul de munca, in familie, in societate. Despre credinta si suflet  invatam in biserica. Este singurul loc unde ni se ofera aceasta invatatura duminica de duminica, unde impingem pe planul doi orice gand lumesc. Intr-o lume sufocata de calculatoare, telefoane, electronice  care ne invadeaza si ne conduc  viata, biserica e singurul lacas in care scapam de toate grijile. E locul reculegerii; al repausului trupului si trezirii sufletului.

Iar asa cum pentru a diagnostica si trata corect o boala mergem la medic, pentru ingrijirea sufletului avem nevoie de preot, singurul in masura a ne raspunde la intrebari si a ne ghida spiritual. Pentru ca un suflet curat tine si trupul sanatos.

Altfel spus stagnarea duhovniceasca este insotita de adormirea morala, slabirea glasului constiintei. Sunt inevitabile scepticismul, neincrederea, indoiala, apatia, insotite de distorsionarea sistemului de valori. Incepem sa credem ca toate aceste lucruri sunt bune si necesare succesului nostru in lumea de azi. Oare? Nu cumva ne e inselata  constiinta? Nu cumva un suflet  curatat de buruieni, precum ogorul primavara e mai capabil a da roada buna?

Ne umplu sufletul nervozitatea, nerabdarea? Evanghelia cere curatie, blandete, smerenie.

Evanghelia cere adevar neconditionat.  Intelegand aceasta  vom  evita sa judecam pripit aproapele pentru ca putem gresi , iar a judeca gresit un om ne poate impinge pe calea neadevarului.

Luminarea sufletului de lumina Evanghelica inseamna ridicarea idealului moral, limpezirea si ascutirea lui, scaderea trufasei pretuiri de sine si desteptarea constiintei.

Daca nu primim ajutor dumnezeiesc toate aceste defecte se vor reflecta in viata noastra profesionala si mai ales familiala. Iar progresul nostru profesional este  sporit de cel spiritual. Invataturile Evangheliei explicate noua in fiecare duminica la Sfanta Liturghie ne mentin vii valorile fundamentale  necesare  in profesie si  familie  asa cum scrisul si cititul deschid copiilor campul cunoasterii.

Cum vom rezista noi necazurilor vietii fara o credinta intarita? Fara pregatirea sufletului? Este stiut ca intr-o padure arborii putreziti in maduva cad primii. In schimb cei sanatosi in care calitatile duhovnicesti  isi gasesc loc precum dragostea, credinta, nadejdea, rabdarea  rezista incercarilor timpului.

Viata noastra este o permanenta alegere intre diferite impulsuri si posibile orientari ale activitatii noastre. Putem alege sa dormim mai mult, sa privim la televizor, sa rezolvam probleme casnice. Dar putem alege si sa mergem la biserica.  Rasplata acestei ultime optiuni nu o vom avea doar intr-un moment de rascruce, ci si in viata noastra imediata de zi cu zi. Vom invata sa fim mai rabdatori cu ai nostri, chibzuinta si umilinta ne vor ajuta in profesie pentru ca cei ce nu accepta ca sunt perfectibili nu fac loc progresului , nu avanseaza.

Asadar, dragi credinciosi sa venim la biserica  unde Hristos se jertfeste in fiecare duminica pentru a ne curati si imbogati duhovniceste, pentru a deveni  mai intelepti  si a putea intelege mai bine rostul vietii. Sa venim  la biserica  sa culegem samburii credintei urmand ca apoi sa-i inmultim, pentru ca Dumnezeu il ajuta pe om daca si el se sileste, altfel nu putem progresa.

 

 

Din înţelepciunea Părintelui Arhimandrit Ilarion Argatu

 

Dimineaţa spune ruga

Şi apoi te dă cu fuga.

 

La tot lucrul fă o cruce

Că tot bine ţi-o aduce.

 

Rugăciunea ţine-o trează

Dacă vrei să ai spetează.

 

Rugăciunea ta să-ţi fie

Cum e cant de ciocârlie

 

 

Trei sfinte porunci: muncă, educaţie, credinţă

 

Să iei aminte ţara mea de glorii/ Cu patimă îţi spun din nefiinţă/ Clădeşte-ţi viitorul pe trei sfinte/ Pe muncă, educaţie, credinţă. (Adrian Păunescu, din poemul dictat pe patul de moarte)

 

 

Trenul vieţii

 

            Această poezie deosebită stă scrisă la intrarea în biserica de la Sădinca, jud. Sibiu, loc unde s-au pus bazele unei mici mânăstiri condusă de părintele-călugăr David. Atât de frumoasă pe cât de adevărată...

            Un lung tren ne pare viaţa,/ Ne trezim în el mergând,/ Fără să ne dăm noi seama,/ Unde ne-am suit şi când.// Fericirile sunt halte,/ Unde stăm câte-un minut,/ Până bine ne dăm seama,/ Sună, pleacă, a trecut.// Iar durerile sunt staţii/ Lungi, de nu se mai sfârşesc/ Şi în ciuda noastră parcă,/ Tot mai multe se ivesc.// Arzători de nerăbdare,/ Înainte tot privim,/ Să ajungem mai degrabă/ La vreo ţintă ce-o dorim.// Ne trec zilele, trec anii,/ Clipe scumpe şi dureri,/Noi trăim hrăniţi de visuri/ Şi-nsetaţi după plăceri.// Mulţi copii voioşi se urcă,/ Câţi în drum ne-am întâlnit,/ Iar câte-un bătrân coboară,/ Trist şi frânt, sau istovit.// Vine-odată însă vremea,/ Să ne coborâm şi noi./ Ce n-am da atunci o clipă,/ Să ne-ntoarcem înapoi?// Dar pe când, privind în urmă,/ Plângem timpul ce-a trecut,/ Sună goarna VEŞNICIEI:/ Am trăit şi n-am ştiut.